În contextul în care jumătate dintre instituțiile de învățământ din mediul rural încă mai au toaleta în curte şi doar 7 din 10 copii merg la şcoală, Asociaţia BookLand a decis să contribuie la schimbarea acestei situații. Astfel că sub motto-ul „Ȋmpreună construim oameni”, fără să dispună de vreo linie de finanţare, a reușit să coalizeze în această inițiativă privată peste 50 companii care susțin acest demers cu produsele și serviciile proprii. Până în momentul de față au fost renovate și dotate cu varii echipamente moderne 7 instituții de învățământ care și-au primit cu o nouă înfățișare elevii . Dinamic 92 și-a oferit sprijinul material în această direcție, fondurile folosind la achiziționarea de materiale de construcții, echipamente IT, mobilier, recuzite școlare.

Din 2011 Bookland a adus cărțile în mjlocul oamenilor prin oraganizarea celei mai de amploare Caravane Naționale de Carte care a poposit în peste 40 de județe.

Conferințele Bookland Evolution încurajează dezvolatrea personală a 1 milion de liceeni și studenți din 25 de orașe.

Implică-te și tu în viață celor din jur!

 

Anvelopele Kumho fac acum parte din familia Dinamic92

 Kumho este unul dintre cei mai importanți producători de anvelope din Coreea de Sud, cu peste 60 de ani de experiență în industrie și o reputație construită pe calitate, inovație și performanță. Unul dintre cele mai puternice argumente ale brandului este faptul că...

Powertrac, noul brand din portofoliul Dinamic 92

 În acest sezon introducem în portofoliu nostru: Powertrac, un brand produs în Thailanda, una dintre cele mai importante țări din lume în industria anvelopelor și cel mai mare producător mondial de cauciuc natural. Accesul la materii prime de înaltă calitate,...

Riscurile montării unor anvelope diferite pe aceeași axă

Anvelopa nu este o componentă interschimbabilă în sensul strict al cuvântului. Desenul benzii de rulare, compoziția chimică a cauciucului, rigiditatea carcasei și indicele de uzură influențează direct comportamentul dinamic al vehiculului. Montarea unor anvelope...

Performanță de neegalat: Michelin Pilot Sport 5 Energy

MICHELIN Pilot Sport 5 Energy optimizează performanța mașinii. Anvelopa este o combinație remarcabilă între performanță sportivă și eficiență energetică. Simțiți plăcerea unui condus de performanță Bazată pe experiența MICHELIN în motorsport, tehnologia MICHELIN...

Noua generație de eficiență: Michelin Primacy 5 Energy

Primele anvelope de vară premium Michelin AAA (AAA reprezintă excelența în toate categoriile etichetării europene: rezistență la rulare (eficiență energetică), aderență pe carosabil umed și zgomot exterior). Acestea sunt potrivite atât pentru vehicule electrice...

Mini-Ghid: Cum să alegeți anvelopele potrivite pentru mașina

Achiziționarea anvelopelor potrivite nu este o decizie care ar trebui luată în grabă. Deși poate părea un proces simplu, alegerea corectă influențează direct siguranța, confortul și costurile pe termen lung. Iată principalele aspecte de care merită să ții cont...